„La inițiativa Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA), Guvernul României a adoptat Hotărârea de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții -Extindere și etajare Corp C1, conversie funcțională în Academia de Muzică, extindere corp C2 și conversie funcțională în ateliere de întreținere pentru clădirea principală, extindere și amenajare sală de sport în corp C4, str. Bucium FN, municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj-„, se arată în comunicatul de presă remis MEDIAFAX.
Potrivit Ministerului Lucărilor Publice, valoarea estimată totală a investiției este de 176.488.000 lei (inclusiv TVA), din care valoarea finanțată de MLPDA, prin Compania Națională de Investiții (CNI), este de 166.901.000 lei. Instituția precizează, de asemenea, că durata de realizare estimată este de 24 de luni.
„Modernizarea acestei clădiri nu se mai putea lăsa așteptată așa că am semnat,astăzi, împreună cu doamna Monica Anisie, ministrul educației și cercetării, actul normativ prin care se va asigura realizarea acestui proiect foarte important pentru învățământul superior din România, dar totodată un proiect important și pentru comunitatea din Cluj-Napoca”, a declarat ministrul Lucărilor Publice, Ion Ștefan.
Obiectivul va fi realizat prin Programul național de construcții de interes public sau social – subprogramul „Instituții de învățământ superior de stat”, derulat de MLPDA, prin CNI.
„Investiția de față vine în întâmpinarea nevoii educaționale identificate atât la nivel local, cât și regional – de creare a unei infrastructuri moderne, care să dezvolte educația muzicală și să satisfacă cerințele de pregătire a studenților și de organizare a evenimentelor artistice”, se mai arată în comunicatul remis MEDIAFAX.